Bosch România a sărbătorit alături de Magazinu' de Scule Eurotech

80 de ani de lansare a primelor scule electrice profesionale Bosch.

Tradiţia evenimentelor de calibru organizate de Magazinu' de Scule Eurotech a fost continuată şi în această toamnă cu Bosch Power Adventure 2008, vineri 19 septembrie. Evenimentul, aflat la cea de-a 7-a editie, celebrează 80 de ani de experienţă şi inovaţii Bosch şi lansează în acelaşi timp noua oferta de toamnă 2008.

Cele doua echipe reunite: demonstratorii Bosch şi specialiştii Eurotech au oferit invitaţilor un adevărat spectacol de îndemânare şi precizie. La cele trei ateliere s-au aflat în focus produse noi, dar şi scule consacrate pe piaţa construcţiilor.

Nou lansat anul acesta, pe 10 septembrie 2008 în Germania, burghiul SDS-plus X5L a oferit o noua perspectivă asupra performanţelor remarcabile la găurire. Datorită vârfului de găurire masiv din carburi metalice, cu geometrie cu patru tăişuri, extrem de robust, acest burghiu face faţă şi la utilizarea cu ciocanele rotopercutoare de 3 J de ultimă generaţie.Tăişul principal este susţinut la găurire de muchiile tăietoare auxiliare ale geometriei cu patru tăişuri. Aceasta permite sfărâmarea betonului în multe bucăţi mici. Astfel este aproape exclusă blocarea burghiului în betonul armat. Rezultat: găurire mai rapidă, cu mai puţine vibraţii.

Atelierul care a facut spectacolul evenimentului a fost cel în care s-au prezentat ultimele noutăţi privind tehnologia acumulatorilor Li-Ion. Personajul principal a fost „alergătorul de cursă lungă” – noua şurubelniţă cu acumulator GSR 14,4 V-LI Standard Duty, care reuşeşte performanţa de 210 şuruburi per acumulator încărcat.

Această nouă tehnologie, înglobată în GSR 14,4 V-LI SD, şurubelniţă lansată deasemenea pe 10 septembrie 2008 în Germania, oferă o durată de viaţă cu 400% mai îndelungată şi un timp de lucru inegalabil.

Robusteţea acestei scule îi conferă funcţionalitate completă chiar şi după o cădere de la 2 m înălţime pe o suprafaţă de beton. Domeniul de utilizare al GSR 14,4 V-LI SD este variat: tâmplarie lemn şi termopan, construcţii, lucrări întreţinere, decoraţiuni şi renovare, amenajări expoziţii, lăcătuşerie.

“În prezent utilizatorii solicită din ce în ce mai mult sculele electrice cu acumulatori Li-Ion, segment în care Bosch este pionier şi lider mondial: ciocanele rotopercutoare cu acumulatori Li-Ion din clasa 36 V Professional sunt la fel de performante ca şi ciocanele rotopercutoare de 2 kg alimentate la reţea. Şurubelniţa Ixo, cu acumulator Li-Ion,  a fost produsă de Bosch în peste şase milioane de unităţi la nivel mondial, fiind astfel cea mai bine vândută sculă electrică în întreaga lume.

Astfel, de la scule de 3.6 V până la cele de 36 V, Bosch incorporează în produsele sale avantajele  tehnologiei Li-Ion şi anume: greutate redusă, durată mică de încărcare a acumulatorului şi lipsa efectului de memorie. Dezvoltarea cu succes a produselor în acest ritm nu este o întâmplare, ci este rezultatul îmbunătăţirii consecvente a proceselor, de la faza de dezvoltare a unei idei până la introducerea produsului pe piaţă” a declarat Radu Popa, brand manager Bosch în cadrul Eurotech.

Demonstraţiile au fost interactive, invitaţii putând testa noile tehnologii Bosch.

Simultan cu acest eveniment s-a lansat Campania de toamnă Proconstruct, septembrie - noiembrie 2008 ce aduce avantaje clientului final prin reduceri de preţ, cadouri atractive şi interesante şi o tombolă ale carei premii nu sunt de trecut cu vederea: 3 Dacia Logan Pick-Up, 10 frigidere şi 67 de expresoare Bosch.